Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Crestinul si Sfanta Liturghie (partea a doua)

Referat
Mirela Șova

 

 


Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.

Strana (credincioşii): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana (credincioşii): Ţie, Doamne.


Preotul: Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana (credincioşii): Amin.


E
(explicație)  Şi aceste rugăciuni sunt cuprinse în ectenia mare. Prin ele ne oferim pe noi înşine lui Dumnezeu, eliberându-ne de griji şi de neîncredere. Cum acest lucru nu este uşor, o chemăm în ajutor pe Maica Domnului, alături de toţi sfinţii.


Antifonul I

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Binecuvintează, suflete al meu, pe Domnul şi toate cele dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui. Binecuvântat eşti, Doamne.

În timp ce strana şi credincioşii cântă Antifonul I, preotul se roagă în taină:

„Doamne, Dumnezeul nostru, a Cărui stăpânire este neasemănată şi mărire neajunsă, a Cărui milă este nemăsurată şi iubire de oameni negrăită, Însuţi Stăpâne, după milos-tivirea Ta, caută şi spre noi şi spre sfântă biserica aceasta şi fă bogate milele Tale şi îndurările Tale, cu noi şi cu cei ce se roagă împreună cu noi."


E  
„Antifon" înseamnă cântare bisericească alcătuită în special din fragmente de psalmi, interpretate de cele două strane, pe rând. Antifonul I e reprezentat de Psalmul 102, 1.

Antifonul I, ca şi celelalte antifoane, amintesc de vremea când Mântuitorul era în lume, dar nu începuse propovăduirea Sa. De aceea, ele sunt alcătuite din cuvinte de proorocie, de vestire a venirii Sale.

Rugăciunea de taină a preotului ne arată că Dumnezeu e prezent în Biserică, ne aude şi ne trimite mila Sa, prin mijlocirile slujitorului Său sfinţit.


Preotul:
Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm.

Strana (credincioşii): Doamne miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana (credincioşii): Doamne miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabi-necuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.

Strana (credincioşii): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana (credincioşii): Ţie, Doamne.

Preotul: Că a Ta este stăpânirea şi a Ta este împărăţia şi puterea şi mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana (credincioşii): Amin.
 

E   Aceasta este ectenia mică, o prescurtare a ecteniei mari. Cererile se repetă, atât din partea preotului, cât şi a credincioşilor, pentru a arăta nevoia de stăruinţă în rugăciune.

Tot astfel, ne spune Evanghelia, rugăciunea insistentă a unei văduve a înmuiat inima unui judecător nedrept. „Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate aleşilor Săi care strigă către El ziua şi noaptea şi pentru care El rabdă îndelung?" (Luca XVIII, 1-8)

 

Antifonul II

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Unule Născut, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cela ce eşti fără de moarte, şi ai primit pentru mântuirea noastră a Te întrupa din Sfânta Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioară Maria.

Carele neschimbat Te-ai întrupat şi răstignindu-Te, Hristoase, Dumnezeule, cu moartea pe moarte ai călcat; Unul fiind din Sfânta Treime, împreună mărit cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, mântuieşte-ne pe noi.

În timpul cântării lui, preotul se roagă în taină:

„Doamne, Dumnezeul nostru, mântuieşte poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta. Plinirea Bisericii Tale o păzeşte; sfinţeşte pe cei ce iubesc podoaba casei Tale. Tu pe aceştia îi preamăreşte cu dumnezeiască puterea Ta şi nu ne lăsa pe noi, cei ce nădăjduim întru Tine."


E  
Acest Antifon e un imn ce a fost alcătuit de împăratul bizantin Justinian, în anul 535. E o mărturisire de credinţă în Iisus Hristos - Dumnezeu mai înainte de veci şi Om întrupat din Fecioara Maria şi răstignit pentru noi.

Preotul se roagă iară şi iară pentru credincioşii care formează Biserica luptătoare, cea de pe pământ, ca să fie sfinţiţi de harul Duhului Sfânt.


Preotul:
Iară şi iară cu pace Domnului să ne rugăm.

Strana (credincioşii): Doamne miluieşte.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte pe noi, Dumnezeule, cu harul Tău.

Strana (credincioşii): Doamne miluieşte.

Preotul: Pe Preasfânta, curata, preabi-necuvântata, mărita, stăpâna noastră, de Dumnezeu Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii să o pomenim.

Strana (credincioşii): Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.

Preotul: Pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Strana (credincioşii): Ţie, Doamne.

Preotul: Că bun şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana (credincioşii): Amin.


E  
Este o nouă ectenie mică. Să remarcăm din nou multele numiri ale Fecioarei Maria, prin care o preacinstim. Acestea ne atrag atenţia asupra cinstirii deosebite a Maicii Domnului, pe care i-o datorăm. Iarăşi, cel mai important este ca „pe noi înşine şi unii pe alţii şi toată viaţă noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm." Să ne încredinţăm Proniei lui Dumnezeu în orice moment al vieţii.


Antifonul III (Fericirile)

Întru împărăţia Ta când vei veni, pomeneş-te-ne pe noi, Doamne.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi veţi fi când vă vor ocărî pe voi şi vă vor prigoni şi vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, minţind pentru Mine.

Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În timpul cântării acestui antifon, preotul se roagă în taină:

„Cel ce ne-ai dăruit nouă aceste rugăciuni obşteşti şi împreună-glăsuite; Cel ce şi la doi şi la trei, care se unesc întru numele Tău, ai făgăduit să le împlineşti cererile, Însuţi şi acum plineşte cererile cele de folos ale robilor Tăi, dându-ne nouă, în veacul de acum, cunoştinţa adevărului Tău şi în cel ce va să fie viaţă veşnică dăruindu-ne."


E  
Fericirile reprezintă începutul predicii Mântuitorului, fiind cuprinse în Sfânta Evanghelie de la Matei (V, 3-12). Cele nouă Fericiri sunt nouă virtuţi, nouă trepte către împărăţia cerurilor. Cuvântarea din care ele fac parte este cunoscută sub numele de „Predica de pe Munte".

Acest Antifon e ca o întâmpinare a lui Hristos. De aceea el se cântă înainte de ieşirea preotului cu Sfânta Evanghelie, prin care e închipuit Hristos Însuşi. Fericirea cea adevărată e cea adusă de Hristos. Până la El şi fără El nu exista şi nu există fericire.

Preotul, în taină, aminteşte de promisiunea Domnului de a veni acolo unde se adună doi sau trei în numele Său şi de a le împlini cererile cele folositoare - atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea veşnică. Cel mai important lucru în această viaţă e cunoaşterea adevărului, care ne duce la lumină, la mântuire. De aceea, preotul cere acest lucru pentru toţi. Mare este rolul preotului la slujbă, înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor!

 

 

Preotul face Vohodul Mic (Ieşirea cu Sfânta Evanghelie). El se opreşte în mijlocul naosului şi se roagă în taină:

„Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, Cel ce ai aşezat în ceruri cetele şi oştirile îngerilor şi ale arhanghelilor, spre slujirea măririi Tale, fă ca împreună cu intrarea noastră să fie şi intrarea sfinţilor Tăi îngeri, care slujesc împreună cu noi şi împreună măresc bunătatea Ta. Că Ţie se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."

Apoi preotul merge spre Sfântul Altar, se opreşte în faţa uşilor împărăteşti şi zice cu glas tare:

Înţelepciune, drepţi.

Strana (credincioşii): Veniţi să ne închinăm şi să cădem la Hristos. Mântuieşte-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce ai înviat din morţi, pe noi cei ce-Ţi cântăm Ţie: Aliluia. (Aşa se cântă Duminica. Dacă nu e Duminică, în loc de „Cel ce ai înviat din morţi", se cântă „Cel ce eşti minunat întru sfinţi".)


E  
Cuvântul „vohod" (slav) înseamnă „ieşire". Se iese cu Evanghelia din altar până în mijlocul naosului, apoi se pune Evanghelia pe Sfânta Masă. Deci, după antifonul III urmează Vohodul Mic. Acesta înseamnă ieşirea Mântuitorului la propovăduirea Evangheliei (a învăţăturilor lui Hristos, a vieţii, morţii, învierii Sale).

Evanghelia purtată de preot închipuie pe Însuşi Hristos. Înaintea preotului sunt purtate sfeşnice aprinse, care îi reprezintă pe Sfântul Ioan Botezătorul, Înaintemergătorul Domnului, şi pe toţi proorocii Legii Vechi, care au vestit venirea lui Mesia.

Odată cu Vohodul Mic încetează cântările din psalmi, urmând cele inspirate din Noul Testament sau cele care slăvesc pe Maica Domnului, pe sfinţi, pe Hristos.

„Înţelepciune, drepţi" înseamnă că Evanghelia, care se va citi, este adevărata înţelepciune. De aceea, ea trebuie ascultată cu respect, în picioare. În practică, credincioşii îşi manifestă această evlavie îngenunchind.

„Veniţi să ne închinăm" este o cântare ce se face ca o revărsare a bucuriei din inimile celor care L-au primit cu drag pe Mântuitorul, atunci când Acesta a început să predice. În acel moment, credincioşii se închină până la pământ, în faţa lui Hristos, închipuit de Sfânta Evanghelie.


Preotul:
Domnului să ne rugăm.

Strana (credincioşii): Doamne miluieşte.

Preotul: Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Strana (credincioşii): Amin.

 

Imnul trisaghion

Sfinte Dumnezeule, Sfinte Tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (de trei ori)

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.

(La unele sărbători se cântă acum: „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat. Aliluia." - de trei ori. Iar la Înălţarea Sfintei Cruci se cântă: „Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim".)

În acest timp, preotul se roagă în taină:

„Dumnezeule cel Sfânt, Care întru sfinţi Te odihneşti, Cel ce cu glas întreit-sfânt eşti lăudat de serafimi şi mărit de heruvimi şi de toată puterea cerească închinat; Cel ce dintru nefiinţă întru fiinţă ai adus toate; Care ai zidit pe om după chipul şi asemănarea Ta şi cu tot harul Tău l-ai împodobit; Cel ce dai înţelepciune şi pricepere celui ce cere şi nu treci cu vederea pe cel ce greşeşte, ci pui pocăinţa spre mântuire; Care ne-ai învrednicit pe noi, smeriţii şi nevrednicii robii Tăi, şi în ceasul acesta a sta înaintea slavei sfântului Tău jertfelnic şi a-Ţi aduce datorita închinăciune şi preamărire; Însuţi, Stăpâne, primeşte din gurile noastre, ale păcătoşilor, întreit-sfânta cântare şi ne cercetează pe noi întru bunătatea Ta.

Iartă-ne nouă toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie; sfinţeşte sufletele şi trupurile noastre şi ne dă nouă să slujim Ţie cu cuvioşie în toate zilele vieţii noastre. Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale tuturor sfinţilor care din veac au bineplăcut Ţie. Că Sfânt eşti Dumnezeul nostru şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin."


E  
Imnul „trisaghion" are numele de la întreita repetare a cuvântului „sfânt" (în limba greacă, „aghios"). Acest imn a fost introdus în Sfânta Liturghie în secolul V, pe vremea patriarhului Proclu al Constantinopolului. Este un imn închinat Sfintei Treimi: „Sfinte Dumnezeule" este Tatăl; „Sfinte Tare" este Fiul, Hristos; „Sfinte fără de moarte" este Duhul Sfânt.

De asemenea, este un imn îngeresc, cântat de îngerii din ceruri lui Dumnezeu.

Apoi se cântă „miluieşte-ne pe noi", ca să se arate unitatea Sfintei Treimi.

Preotul se roagă în taină ca să ne învrednicim de asemănarea cu serafimii şi cu heruvimii, care înalţă acest imn; să ne curăţăm de păcate şi să primim în toate zilele vieţii noastre harul ocrotitor, luminător, sfinţitor al Duhului Sfânt.

 


 

Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article