Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul XIX

pt-roman.jpgCapitolul  XIX


 


A doua zi, pe la şapte dimineaţa, pe când ai lui Matei şi casa Silviei de-abia se trezeau din somn şi îşi limpezeau ochii, gândurile şi planurile, Onu se furişă în hol, cu bileţelul în mână. Tastă numărul Silviei.
- Alo, casa Silvia? întrebă el, cu voce somnoroasă.
- Ce-i asta? Cine-i acolo? îl repezi o voce înţepată, adică mama Silviei. Stai puţin... Silviaaa! La telefon. Un băieţel te caută. Dacă nu cumva e o farsă...
- Alo? Da. A, Onuţule, tu erai! Sigur că o să-ţi aduc CD-urile... Nu, nu uitasem. Numai că... Când vrei să ţi le-aduc? Bine, trec după-masă.
Silvia, surprinsă de telefon, împachetă CD-urile cu pricina. Le ataşase o felicitare de iarnă, dedicată lui Onu. „Pentru un băieţel cuminte şi isteţ. Un dar de la moş Nicolae”. Se gândi o clipă, apoi scoase dintr-un sertar o icoană foarte valoroasă şi frumoasă, cu Sfântul Nicolae. O luase de la o galerie de artă, cu ceva timp în urmă. Era o icoană veche de două sute de ani. I se spusese că nu e nevoie să fie resfinţită. Când o văzuse, Silvia avusese sentimentul că o aştepta. Imediat se gândise să i-o ofere lui Matei, familiei lui, de sărbători.
Nu-şi schimbase gândul, nici după ciudata despărţire de acesta. „O să creadă că mai alerg după el. Dar eu nu o mai pot ţine pentru mine. Îmi aminteşte prea tare de el, de faptul că lui am vrut să i-o dau”, se gândea Silvia. O împachetă şi pe aceasta. Apoi căută o pungă frumos colorată, în care puse darurile. Cu sacoşa în mână, intră în camera Danei. Aceasta asculta muzică, învârtindu-se pe scaunul de la calculatorul ei. Era foarte veselă, fredona şi ea.

- Vin sărbătorile! Oau! Poate mergem iar într-o excursie cu grupul vostru! M-am distrat pe cinste..., îi spuse Dana, fericită.

- Surioară, n-ai vrea să-mi faci un serviciu? Unul mic... Uite, să duci tu punga asta la alde Matei... Să   i-o dai lui Onu, eventual. Vrei? o rugă Silvia.

- Depinde ce dorinţă îmi vei împlini, pentru asta. Ştiu eu, vrei să scoţi cărbunii din foc cu mâna mea. Dacă accepţi să ne cumpărăm câine, mă duc; dacă nu..., dădu înapoi Dana.

- Ştii bine că nu vreau să avem câine în casă. Nu-ţi ajunge că te-ai împrietenit cu orice patruped din zonă? Dacă stăteam la casă, aş fi acceptat. Dar aşa..., nici vorbă.

- Bine, singură ţi-ai hotărât soarta. Nu cedezi tu, nu-ţi fac nici eu serviciul. Să ştii că nu mă răzgândesc, o anunţă Dana, fredonând un pic mai apatică.


Aşa că Silvia s-a dus singură cu darurile. Se bucură când află că Matei nu era acasă.

- Matei e la piaţă, Silvia. Dar intră, am înţeles că Onu te aşteaptă, o invită doamna Maria, bucuroasă.

- Aceasta este pentru dumneavoastră, se emoţionă Ghiocelul, scoţând icoana. O luasem mai demult şi... Voiam să v-o dau de Sfântul Nicolae, dar Onu a grăbit puţin lucrurile. Cu atât mai bine. Domnul Topaz e acasă, nu? Ce mai face?

- Bine. Intră să vorbeşti şi cu el. Pot să desfac, să văd? o rugă doamna Maria. Vai! Silvia, e superbă! Cred că e şi foarte valoroasă, nu? O să o punem în dormitorul lui Matei. Şi aşa el nu avea nicio icoană în cameră. Dar asta, fiind de la tine...

- Doamna Maria, ştiţi, să nu se supere. Poate nu v-a spus că... acum se întâlneşte cu Cora, fata aceea frumoasă pe care am cunoscut-o la mare. Mai bine o puneţi în dormitorul lui Onu.

- O să mă mai gândesc eu. Ai încredere, ştiu eu ce fac. Între voi, de altfel, nu mă amestec. Să ştii însă că noi am prefera să fii tu prietena lui Matei, oftă doamna Maria. Ea luă icoana şi o ambală la loc, punând-o într-un dulap.

Onu venise în cercetare, auzind vocea Silviei.

- Mi-ai adus, nu-i aşa? alergă el spre fată.

- Nu eu, ci moş Nicolae, râse aceasta. Uite, aici ai ce mi-ai cerut. Sunt ale tale, i le întinse ea. Vei şti să le foloseşti?

- Bineînţeles. Numai să mă lase Matei la calculator... Mulţumesc, Silvia. O să-ţi spun un secret: să nu-ţi faci alt prieten. Când voi creşte mare, voi fi eu prietenul tău. Semăn şi eu cu Matei, nu? ciripi băieţelul.

Silvia păli. Nu făcuse bine venind în casa lui Matei. O durea sufletul după el, după familia lui minunată. Era clar, şi Onu se ataşase de ea. Poate chiar şi părinţii lui Matei. Trebuia să pună punct la toate acestea. Viaţa mergea înainte, cu bune şi cu rele. Ba chiar şi cu foarte rele.

Tatăl lui Matei veni şi el la intrare, să o salute pe Silvia.

- Nu vii înăuntru? Să te încălzeşti puţin! o îndemnă el.

- Sunt căptuşită bine, replică Silvia, zâmbind. Avea un cojocel vişiniu, din blană de oaie, lung, cu glugă largă. Era strâns cu un cordon. Chiar şi aşa îmbrăcată, cu cojocul gros, Silvia tot părea subţire, diafană.

- Bine, nu insist, îi zâmbi domnul Virgil. Văd că la Onu a venit deja moşul. A uitat să-i aducă şi un băţ, în ghetuţă. Dar mai are timp.

- Cum staţi cu... sănătatea? îl întrebă Silvia, politicoasă şi preocupată. Mai bine?

- Câte puţin mai bine. Mişc degetele cât de mult pot. Mi-au spus şi medicii că nu poate fi vorba de o revenire spectaculoasă. Mulţumesc de întrebare.

- Bine, eu... am plecat. Vă doresc de pe acum sărbători fericite şi un an nou mai bun! le transmise ea.

- Mulţumim, Silvia. Asemenea familiei tale, îi răspunse domnul Virgil.

„Poate că se va schimba situaţia până la Anul Nou”, se gândeau părinţii lui Matei, privind-o pe Silvia plecând.


Ghiocelul nu se intersectă cu Jderul pe drum. Pe de o parte îi părea bine, căci n-ar fi ştiut ce să-i spună. Pe de alta, se simţea pustie... Ce sărbători jalnice vor fi anul ăsta! Îşi trase gluga, îşi înveli cât mai mult din faţă cu fularul roşu cu ciucuri şi se îndreptă spre banca ei, ninsă. Între timp, banca aceasta fusese şi „a lor”. Acum redevenise a ei. Nu stătuse nimeni pe ea. Silvia îndepărtă stratul subţire de zăpadă şi se aşeză. Privea în pământ. Copacii din jur încercau să o înveselească, scuturând steluţe de zăpadă îngheţate, în complicitate cu o uşoară adiere de vânt. Dar fata nu îi observase.

- Capul sus, Silvia, o abordă Sorina. Trebuie să faci ceva, să ieşi din starea asta. Chiar dacă zici că Matei e acum împreună cu Cora. Treaba lor! Tu ai altceva mai bun de făcut decât să oftezi după un băiat. Hai să facem cumpărături! S-a deschis un hipermarchet nou, în Crângaşi. Nu vrei să-l vedem? Sunt şi oferte promo... Hai, Silvia! Pe seară ne întâlnim cu Marcel şi mergem la patinoar! Ai cardul la tine?

- Da... Dar nu ştiu dacă e bine să te însoţesc. O  să-ţi stric ziua. Şi pe a lui Marcel. Nu crezi?

- Deloc. De mult n-am mai vorbit noi aşa, pe îndelete. Am o grămadă de lucruri să-ţi povestesc despre Marcel. Am aflat lucruri noi şi despre Doru şi Alexandra. O să-ţi spun pe drum. Să mergem!

Pofta de viaţă a Sorinei o convinse pe Silvia. Plecară împreună. Câte minuni poate să facă o prietenie sinceră faţă de un om întristat!

Matei reveni de la piaţă, la scurt timp după plecarea Silviei. De cum intră, plin de sacoşe şi de voioşie, simţi o săgetare în inimă. Preţ de o clipă, nu înţelesese de ce. Apoi îşi dădu seama că e de la parfumul din hol. Era al Silviei. De ghiocei şi lămâiţă.

- A trecut Silvia pe-aici? întrebă el, imediat.

- Da! Uite ce mi-a adus! îi răspunse bucuros Onu. Te aşteptam, ca să mi le arăţi. Sunt CD-uri cu poveşti. Nu te supăra, eu am sunat-o de dimineaţă, să mi le aducă.

- Aha, deci tu ai fost trădătorul. O să ţi le arăt. Dar nu toată ziua. Am şi altceva de făcut, mormăi Matei.

Doamna Maria nu spuse nimănui nimic de icoana de la Silvia. De altfel, nimeni nu-i zise nimic lui Matei. Ştiau că orice aluzie a lor la Cora, la Silvia, l-ar supăra. Îl lăsau să se deschidă singur.


Din hipermarchet, Silvia îşi cumpără o rochie din piele de căprioară cafenie, scurtă, care avea cusute pe ea modele cu... ghiocei. Şi cizmuliţe din acelaşi material, cu acelaşi model.

- Ai gusturi, îi zisese Sorina. Eu nu le-am observat. Hai spre standul cu ciocolată. Cred că o să-l golesc! exclamă ea, pofticioasă. Îţi fac cinste cu praline! Ce zici?

- Mersi. Eu vreau să trecem pe la sucuri, îi spuse Silvia, ameţită de învălmăşeala din supermarchet. Un clovn care îi distra pe copiii veniţi la cumpărături cu părinţii îi aţinu calea Silviei. Era Adelin.

- Ei, ce mică-i lumea! le şopti acesta. Frumoaso, nu mă recunoşti? Ce-i cu voi pe-aici? N-aţi văzut-o şi pe Cora? Unchiul ei e implicat în afacerea cu sucuri. Un raft întreg e cu sucul lor, cu noul ambalaj. Sorina, o să te vezi în poză! Silviuţa, tu, dacă n-ai vrut! Dar nu mai pot vorbi acum. O să mă certe şeful. Zâmbiţi şi luaţi şi voi o bomboană şi un nas de clovn. Aşa. Puneţi-l, Silvia. Ce caraghioasă eşti! O să te mai sun, nu scapi de mine. Pa, frumoaselor!

Silviei îi pieri euforia cumpărăturilor.

- Sorina, eu plec de-aici. Dacă e şi Cora, nu vreau s-o văd. Şi e posibil să apară şi Matei. Probabil sunt nedespărţiţi.

- Ei, hai să luăm ciocolată şi sucuri, apoi mergem. Sper că nu renunţi la patinoar, nu? Sau, dacă nu mai avem timp astăzi, ne ducem mâine. O să vorbesc şi cu Marcel.

Cora era acolo. O văzuse pe Silvia, întâmplător, pe un televizor ce derula imaginile cumpărătorilor. Dar nu îl chemase pe Matei. El nu avea ce să facă acolo. Se întâlneau abia a doua zi.

   


 

Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.


     
  
Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

Domnisoara in rosu 12/05/2009 12:17

am de marturisit si eu numeroase minuni ale Sfantului Nicolae si ma intreb daca as putea sa le trimit pe adresa acestui blog?ar fi o lipsa de recunostinta fata de Sfantul Nicolae sa nu le scriu si pentru altii spre intarirea in credinta.va multumesc.

Mirela 12/05/2009 12:21


Le asteptam cu mare drag, la adresa de email cultural@lacasuriliterare.com
Hristos a inviat!