Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul XII

pt romanCapitolul  XII


 

 


„Fumul de ţigară se strecură printre parfumul de trandafir şi de iarbă prăfuită. Se dădu o luptă. Trandafirii câştigară, sleiţi. Ei priviră cu reproş către oameni. De ce ne intoxică? Nu e destul că sufletele lor au o respiraţie murdară, atât de des? Acum ne mai şi afumă? Doamne, cât mai trebuie să suportăm? Trandafirii clătinau din capetele roşii de furie neputincioasă. Suntem martorii urâţeniei lor... Bine că mai există copii...”.

Silvia îşi închise jurnalul. Frânturi de versuri, de gânduri, de proză, de întâmplări erau adunate într-o agendă brună. Ar fi putut să-şi ţină jurnalul pe laptop-ul luat de tatăl ei, dar nu voise... Agenda şi-o ascundea sub pernă. Dar în laptop ar fi putut intra cineva – mai ales sora ei, Dana, care îi răscolea mereu lucrurile, ca să nu-i rămână ceva ascuns.

„Oh, Matei!”, suspină ea, cu jurnalul la piept. Era în camera ei, vişinie, astupată de o draperie groasă de catifea. Scufundată într-un fotoliu superb şi moale, Silvia se gândea cu teamă la iubirea ei. Era primul băiat de care se îndrăgostise, în urmă cu un an, de cum păşise pe holul liceului. Îi văzuse întâi părul albăstrui şi statura înaltă, din spate. Apoi, când el întorsese capul, uitându-se după cineva, probabil, îi întâlnise privirea întunecată şi adâncă, plină de zbuciumul unor gânduri mari – aşa i se păruse ei. Nici nu ştia dacă el, atunci, o observase sau privise prin ea, ca printr-o...

Ca printr-o ce? Deşi era fericită, multe întrebări, multe nelinişti o frământau. „Poate că sunt doar o întâmplare în viaţa lui. Poate că, de va întâlni pe alta, mai frumoasă, mă va uita... Cum e Cora, spre exemplu... Cum a fost Alexandra...”, îşi zicea ea. „Sau poate că mă va iubi numai pe mine”, dădu ea curs gândului preferat. „Doamne, îndrumă-ne Tu cum e mai bine”, îşi încheie ea meditaţia.

Se întâlnise de câteva ori cu Matei, după filmarea din Herăstrău. Numai ei doi. Prin parcuri, la teatru, la pizza, la film, la ştrand. Se întâlniseră şi în grup, vinerea, la Doru; apoi iar în Herăstrău, la pozele pentru ambalajul sucului... Corei şi pentru afişe. Matei fusese foarte atent cu ea. Îi dăruise un trandafir alb, apoi unul roşu, unul galben – de fiecare dată, de altă culoare.

Silvia se privi în oglinda din cameră. De când ieşea cu Matei, era mai frumoasă. Radia. Strălucirea fericită a ochilor îi lumina tot chipul. „Doamne, de aş fi sigură că nu e doar un vis”, îşi mai spuse ea. Şi în după-amiaza asta ieşeau împreună, el şi ea, pentru ca Matei să cumpere câte ceva pentru a doua zi. Era ziua lui, 17 august. Silvia îi pregătise o poezie şi un binoclu, ca dar. Un sunet diafan îndrăzni să-i tulbure liniştea.

- Alo, Silvia, sunt Matei. Nu ne putem întâlni astăzi. A apărut o... problemă. Nici mâine nu... Vorbim altă dată. Sună-i tu, te rog, pe toţi şi contramandează întâlnirea de mâine. Zi-le, dacă vrei, că sunt bolnav sau că plec din localitate. O să te caut, o să-ţi explic mai târziu. Pa.

În mintea şi în inima Silviei izbucni uraganul. „De ce nu-mi spune? Ce s-a întâmplat? Aş vrea să fiu alături de el! Cred că e ceva grav!” Ea se calmă numai rugându-se şi bând o gură de apă. „Doamne, luminează-l. Îl aştept ca să-l ajut.”

Era o lovitură cruntă pentru întreaga familie Topaz. Tatăl lui Matei avusese un accident la mâna dreaptă, la locul de muncă, în Spania. Din neatenţia nu-ştiu-cui. Îi fuseseră retezate două degete. Era la spital. Se încerca refacerea mâinii lui. Nu se ştia dacă se va reuşi ceva. Familia lui Matei era îngrozită. Onu plângea, deşi nu înţelesese prea bine ce anume păţise tata. Un lucru era sigur. Mai multă vreme, domnul Virgil Topaz nu va putea lucra. Poate chiar... niciodată. Matei încerca să-şi liniştească mama şi fratele.

- Oricum, eu nu mai am mult până termin liceul, apoi mă voi angaja undeva... Iar mâna tatei, se va reface. Bine că nu a fost ceva mai rău. De fapt, Matei era zdrobit. Privirea lui injectată se agăţase de icoana mamei. „Doamne, cum de ai îngăduit asta? Doar ştiai...”. Atunci îşi aminti de un mesaj mai vechi, al Prietenului, că familia va avea nevoie de el... „Ai ştiut, Doamne, m-ai prevenit cumva... Ce-o să se întâmple acum?” În mod ciudat, amintirea mesajului primit îi topi revolta şi durerea, aducându-i o linişte nepotrivită momentului.

- Va fi bine, mamă. Nu ştiu cum, dar va fi bine, şopti el.


După două săptămâni, tatăl său se întoarse în ţară. Avea mâna dreaptă bandajată. I se făcuseră mai multe operaţii. Era puţin probabil ca degetele prinse la loc să mai fie mişcate vreodată. I se recomandase însă ca măcar o dată pe an să meargă vreme de o lună în Spania, la o clinică de recuperare. Şi să aibă multă credinţă. În rest, nu mai putea lucra. El era faianţar. O maşină de tăiat faianţa îi retezase degetul arătător şi mijlociul, prin neglijenţa unui coleg... Patronul spaniol îi dăduse câteva salarii, despăgubire, şi se angajase să-l întreţină timp de trei ani, câte o lună, la clinica de recuperare. Mai mult... Dumnezeu cu mila.

Pentru câtva timp, familia Topaz avea existenţa asigurată. Probabil, cam până termina Matei liceul, dar fără risipă. Iar după aceea? În plus, Matei ar fi trebuit să urmeze o facultate...

Matei se trezise parcă într-o lume nouă, cu care nu era obişnuit: aceea a sărăciei. Până acum obţinuse tot ceea ce îşi dorise: obiecte, haine, mâncare, excursii... Fără restricţii. Aşa erau, de altfel, şi prietenii lui. Acum el... cum va mai putea face parte din grupul lor? Ca cerşetor? Ca pomanagiu? Ca veşnic frustrat? Dar Silvia? Ea şi înainte fusese mai înstărită decât el. Tatăl ei era chirurg, iar mama ei, notăriţă. Cum o va mai invita în oraş? Întreaga lui familie nu vorbea decât de economii şi de obiecte bune de vândut, la care se poate renunţa.

Primul pe listă fusese mobilul, desigur.

Se simţea profund umilit. Renunţase şi la Internet, deşi nu era prea scump. Matei mai avusese atunci puterea să zâmbească, gândindu-se: „Cum îmi va mai putea comunica Prietenul?!”

Nu mai exista nici sucul de fructe exotice, zilnic. Era prea scump. Prin fiecare asemenea renunţare, Matei simţea ca o palmă primită din senin. „Doamne, unde Te-ai ascuns?” Nici nu îndrăznea să o sune pe Silvia, să-i ceară o întâlnire. Ştia că e nedrept, că ea îl iubeşte şi aşa..., dar nu ar fi vrut să îi observe vreun pic de milă în privire. Se plimba aiurea prin Cişmigiu, ocolind cu grijă locul preferat al Silviei.

- Matei, stai! Vreau să-ţi spun ceva! se trezi el strigat de Marcel.

- Nu prea am chef de vorbă azi, mormăi el, privind spre asfalt, cu mâinile în buzunarele blugilor.

- Uite, am primit un SMS pentru tine. Ştiu că tu nu mai ai mobil... Citeşte-l! Cine e „P”?

- „P”? Dă-mi-l să-l citesc! se învioră Matei.

„Pentru Matei Topaz: Bogăţia vine din suflet, amice. Nu sărăci! P.”

- E vreun prieten de-al tău, filozof? insistă Marcel. Văd că ţinteşte bine!

- E... un necunoscut, care îmi trimite din când în când mesaje. Cum de m-ai găsit?

- Intuiţia. Te-am căutat pe-acasă, apoi am venit pe-aici. Apropo, şi Silvia întreba de tine... Nu mai ieşiţi împreună? Ştii, eu cred...

- Nu-mi trebuie predici. N-ai cum să-mi înţelegi situaţia, că nu eşti tu implicat în ea. Lasă-mă singur, te rog. Mulţumesc pentru mesaj, oricum. Altă dată nu e nevoie să-mi mai comunici asemenea mesaje, se posomorî la loc Matei.

- Matei, doar n-o să-ţi părăseşti acum prietenii! Ar fi cea mai proastă alegere! Mai bine vino vineri la Doru, să ne gândim împreună la o soluţie. Vine şi Cora. Noi îţi suntem alături. Iar Silvia e la pământ. Mi-a spus Dana. Revino-ţi, omule! Găsim noi ceva. Te aşteptăm, da?

- Ce, acum aţi implicat-o şi pe Cora? Daţi vreun bal de binefacere?... Bine, o să vin. Iar Silvia, nu ştii, e acasă? 

- Hai, sun-o de pe mobilul meu. Pagubă-n ciuperci. Ştii că sunt alături de tine, ca un frate.

- Bine. ...„Alo, Silvia? Da, eu sunt. Da? La locul tău preferat? Aşteaptă-mă acolo, vin în... cinci minute. Pa.” ...Gata, mă duc. Eşti, într-adevăr, un tip de nădejde, încheie Matei, alergând apoi spre Silvia.

Marcel îl urmărea, îngrijorat. E aşa de complicată viaţa. Şi neprevăzută. Pe el, ce îl aştepta oare?

    


 

Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.


     

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article