Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Pestisorul colorat, prea zglobiu... plasa a luat!

Peștișorul colorat, prea zglobiu... plasă a luat!




- Dragule, azi doar un compot de corcoduşe îţi pregătesc, pentru că e zi de post... Dar povestea, nu e de post..., e cu „dezlegare" la peşte. Pentru că e despre un peştişor cam obrăznicuţ, ce trăia într-un lac dulce. Ei, vezi, când viaţa îţi e prea plăcută, când nu ai nicio grijă..., se poate întuneca cerul inimii tale, aşa cum i s-a întâmplat acestui peştişor...

El zburda fericit în lăcuşorul său, cu fraţii lui. Cam lipsea el în momentele când Peştoaica, mama lui, le făcea instructaj despre cum să se ferească de momeală şi undiţă, sau de peştii cei mari. Avea impresia că lui, Peştişorului colorat, nu i se poate întâmpla ceva rău. Chiar îşi îndemna fraţii, să se ia la întrecere cu el, depăşind hotarul marcat de mama lor, o piatră mare, albă. Se întâmplase de câteva ori ca să vină la pescuit oameni prin preajmă. Văzuseră momeala; Peştoaica-mamă îi chemase, le-o arătase... Ce apetisantă era...


- Dar, dragilor, le spusese mama, strângându-i lângă ea, în momeală e ascuns cârligul... şi acela vă prinde..., şi nu pot să vă spun decât că ar fi rău să vi se întâmple... Aţi fi scoşi din apă... şi aţi muri... Niciodată să nu vă doriţi să gustaţi momeala...

Peştişorii ştiau asta. Văzuseră chiar şi altceva, cum un peşte mare, străin de neamul lor, flămând, muşcase într-o zi momeala. Se zbătuse, cu toate puterile, dar o aţă ce părea mică l-a tras în sus... şi din acea zi peştele nu mai fusese văzut. Aşadar, Peştişorul colorat şi ai lui nu băgau în seamă momeala... sub nicio formă. Cât despre peştii cei mari, de ei se furişau uşor, pe sub cochilii mari, părăsite, ale melcilor de apă dulce. Dacă nu găseau nicio cochilie, fugeau iute, până la casa lor, aflată într-o crăpătură de stâncă, unde peştii mari nu încăpeau.


Treceau zilele, peştişorii creşteau, tot într-o zbenguială. Peştişorul colorat rămăsese cel mai îndrăzneţ dintre toţi, doar el avea curajul să se lase fugărit de peştii mari şi hrăpăreţi. Niciodată prins, niciodată obosit...

Într-o zi, pe când Peştişorul nostru se odihnea, abia-abia încăpând sub o cochilie mărişoară, ceva nou apăru în peisajul subacvatic al peştilor...: o plasă de pescuit, nu foarte mare. Până atunci, nu se pescuise în zonă cu plasă. Curios, Peştişorul colorat ieşi de la locul lui şi se apropie încetişor de plasă. Aceasta fu scoasă brusc, goală. Bietul peştişor... urcă spre suprafaţa apei, să vadă unde a dispărut plasa! Când, spre surprinderea lui, plasa fu aruncată din nou şi el fu prins... Năuc, se trezi scos din lac, la lumina soarelui - şi leşină. Se trezi mai târziu, viu, uimit, peşte singur, într-un bol mare cu apă. O făptură ciudată îl privea cu ochi mari... El se sperie, dar nu avea unde să fugă. Făptura aceea era de fapt un băieţel bolnav, care-şi rugase tatăl să-i aducă un peştişor colorat din lacul de lângă localitatea lor. Tatăl i-l prinsese, cumpărând o plasă de pescuit special pentru asta...


Acum băieţelul privea peştele, iar peştele nu îndrăznea să privească băieţelul, de spaimă!...

- Acum eşti fericit, fiule? Asta ţi-ai dorit?

Băiatul se uită atent la peşte.

- Dar de ce nu se joacă în apă? Hai să-i dăm firimituri de pâine, ceva, poate îi e foame...

- Fiule, nu ştiu dacă acest peşte e fericit aici. Tu, dragule, te simţi bine, dacă stai închis în casă, fiind bolnav?

- Dar, tată, el va fi tovarăşul meu, câtă vreme va fi bolnav! Te roooog!

- Fiule, de aceea ţi l-am prins. Va fi. Dar tu să te gândeşti bine ce faci cu el după aceea. Atât.


Trecură zile, în care băiatul încercă să se împrietenească şi să vorbească... cu micuţul peşte colorat. La început, Peştişorul zăcea pe fundul bolului, abia mâncând ceva. Apoi, începuse să se zbată, lovindu-se de pereţii de sticlă. „Mă vor ţine aici pe vecie? Unde sunt fraţii mei? I-or fi luat şi pe ei?" se întreba el, mereu.

Apoi, începu să audă ceva..., parcă băieţelul voia să-i spună ceva, într-o limbă diferită de cea a peştilor. „O fi şi el închis aici, ca şi mine. Văd că nu pleacă prin alte locuri. E tot singur. Dar de ce m-o fi adus aici???" se frământa Peştişorul colorat. Până la urmă, văzând cum băieţelul tot mângâie bolul şi cum tot încearcă să-l înveselească (îi adusese pietricele în borcan şi o cochilie dintre cele cu care era obişnuit...), Peştişorul înţelese: „Această făptură ciudată care nu e peşte, vrea să fim prieteni. Dar eu nu ştiu ce pot face pentru el... Tare-aş vrea înapoi în lac!"


După alte zile, băieţelul începu să se vindece de boala sa şi să iasă pe-afară, prin curte. Peştişorul se mai obişnuise cu bolul şi se plimba gânditor, încoace şi-ncolo. „Şi totuşi, nu e vina mea că am ajuns aici. Mama nu m-a învăţat de plase..., doar de momeală şi de peştii cei mari. Şi nici de fiinţele astea ciudate, fără coadă. Dar unde o fi plecat... prietenul meu?"

În fine, când băieţelul se vindecă de tot, tatăl îi aduse aminte de bietul peştişor, rămas singur în cameră, în bolul de sticlă.

- Fiule..., e timpul ca şi pe el să-l eliberezi, după cum eşti şi tu liber de boala ce te-a ţinut în casă. Haide, fiule! Tu îi vei da drumul iar în lac!

Ei bine, ca în poveşti, lucrurile se terminară cu bine... Peştişorul se întoarse la ai săi, un pic mai grăsuţ (ha, ha), povestindu-le cu fală peripeţiile sale. Şi de atunci, comunitatea peştişorilor lacului fu informată, la cursuri de perfecţionare subacvatică, despre noul pericol posibil: plasa de pescuit. Iar Peştişorul colorat trăi fericit până la adânci bătrâneţi, având o mulţime de peştişori-copii, care ştiau pe dinafară despre aventura tatălui lor, în ţara fiinţei fără coadă.


- Ei, gata compotul... Şi-am încălecat pe-o corcoduşă, Şi ţi-am spus povestea jucăuşă!

 


 

Spre povești originale (creație Mirela Șova), dați click aici.
Spre povești clasice repovestite, dați
click aici.


 

  Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article

Andy 13/07/2008 11:39

ca de obicei sunt foarte incantat de povestile tale din care mai trag si cate o invatatura.
ce bine ar fi daca toti copiii ar asculta de parintii lor dar si mai bine ar fi daca parintii ar sti sa le vorbeasca copiilor pe intelesul varstei lor.copiii sunt foarte curiosi si de multe ori fac boacane fara intentie,din joaca iar parintii ii pedepsesc sau ii bat fara sa le explice unde au gresit si daca copilul intreaba ii spune sa taca.nu cred ca e corect de aceea ii sfatuiesc pe parinti sa vorbeasca mai mult cu copiii lor si pe intelesul lor.