Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul VII

pt romanCapitolul  VII


 



Marţi seara erau cu toţii adunaţi pe o terasă din Eforie. Sucuri şi salate cu fructe de mare. Erau mulţumiţi. Începuseră să se bronzeze. Chiar şi Dana era încântată de excursie. Se făcea că nu observă tendinţa de a se grupa în perechi a fetelor şi a băieţilor. Singur Matei păruse uşor nehotărât în privinţa Silviei, cu o zi în urmă. Dar azi, fusese schimbat. Parcă i se întâmplase ceva. Numai lui.

Bând din sucul de fructe exotice, asurzit de muzica puternică a terasei, Matei îşi aminti de strania întâmplare din seara trecută. Pe la miezul nopţii, obosiţi după prima zi de plajă, se pregătiseră de culcare. Băieţii păruseră a fi uitat de celălalt element al cumpărăturii lor: lacrimile acelea, care ajută să vezi mai bine realitatea. Oare chiar uitaseră...? Fiecare avea cutiuţa şi o ţinea în pat. Aşteptau toţi ca ceilalţi să se culce, să le încerce pe îndelete.

Tot aşteptând însă, rând pe rând, adormiseră cu „lacrimile” în mână. Numai Matei rămăsese treaz. Poate acele lacrimi aveau să-i schimbe viaţa. Poate va vedea ce îl împiedică să se simtă fericit, de unde îi provine o nelinişte ce nu îi pleacă. Dacă nu ar fi fost mirajul vacanţei, al mării, ar fi zis că se întâmplă lucruri imposibile. Dar aşa... Auzind un uşor sforăit al lui Doru, Matei înţelese că toţi ceilalţi dorm. Altfel l-ar fi sculat, l-ar fi înghiontit pe cel ce le strica somnul.

El deschise cutiuţa. La lumina felinarelor de-afară şi a lunii, el nu găsi în cutiuţă decât un bilet. Îl citi: „Eşti orgolios, amice. De ce îţi pierzi timpul, regretând atenţia Alexandrei? Aştepţi ca Silvia să îşi facă un alt prieten?” Era semnat „Prietenul”. Total şocat, Matei sări în picioare. „E imposibil. Cine mi-a jucat farsa?” Instantaneu îşi dădu seama că el însuşi desigilase cutiuţa. Dar ceilalţi? Ce au în cutiuţele lor? Matei vru să-i scoale. Să-şi desfacă „lacrimile” în faţa lui. Să vadă ce e în cutiuţele lor. Se gândi însă că nu vor fi încântaţi de trezirea bruscă... Se aşeză în pat, adormind greu. De dimineaţă, urmări cu atenţie ce fac ceilalţi. Păreau indiferenţi la povestea cutiuţei şi a „lacrimilor”.

- Cred că mi-am pierdut cutiuţa pe plajă, mormăi Doru. Nu o mai am. Oricum, nu am probleme cu ochii, ca să folosesc lacrimi artificiale.

Ceilalţi doi, Victor şi Marcel, nu comentară.

Matei încercă să-l tragă de limbă pe Marcel, de care era mai apropiat. În timp ce se bărbiereau, acesta îi spuse:

- Cutia mea era goală. Uite-o. Dacă vrei, ţi-o dau ţie. E clar, am fost păcăliţi.

- Dar a mea..., vru să spună Matei.

- A ta era mai cu moţ, vrei să spui? N-o să te creadă nimeni! adăugă Marcel. Cred că şi ceilalţi sunt dezamăgiţi. Să nu „transpire” nimic la fete. O să ne creadă nebuni.

Matei ştia o persoană care l-ar fi crezut. Dar tocmai ei nu-i putea spune conţinutul ultimului mesaj.

Într-adevăr, parcă i se deschiseseră ochii. Asupra Silviei. Era aşa delicată. Tot ce făcea, era frumos, de parcă îşi scufundase întreaga viaţă în gingăşie. Cum netezea nisipul pe plajă, cum se bucura timid de valurile mării. Era o bijuterie. Alexandra era frumoasă, într-adevăr, chiar sclipitoare, dar nu atât de sensibilă. Din acea zi, Matei fu mai atent cu Silvia şi mai indiferent la înţepăturile Alexandrei. Înţelese că, de fapt, Alexandra nu îl provoca prin nimic; numai mintea lui interpreta că fata vrea să-i facă în ciudă. Această schimbare fusese observată de întregul grup, cu uşurare. Tensiunea dispăruse. Silvia radia; Sorina îi zâmbea cu subînţeles; Marcel spunea bancuri cu îndrăgostiţi.

Matei se simţea uşurat, aproape fericit. „Probabil că va trebui să discut cândva cu Silvia, singuri...”. Dar tot îi mai lipsea ceva. Problema e că nu ştia ce. Măcar dacă „Prietenul” i-ar fi spus...

Îşi reveni din visare, cu paharul de suc golit. Doru avansa o propunere pentru a doua zi:

- După cum se vede şi după cum am auzit pe plajă, la cineva, mâine va fi înnorat şi vânt. Poate că nu va ploua, dar nu va fi vreme de plajă. Uitaţi ce am mai aflat. La catedrala din Constanţa există părticele de moaşte ale Sfântului Doctor Pantelimon. Tocmai mâine, pe 27, este ziua de sărbătorire a acestuia. Şi parcă am auzit şi de raclele cu moaştele a doi Sfinţi Mucenici, că ar fi fost aduse acolo... Ce-ar fi să trecem puţin? Poate vedem apoi delfinariul, vreun muzeu... Oricum, vizităm Constanţa. Fetelor, prilej de cumpărături! Victore, îţi poţi etala pasiunea pentru fotografii! Până acum, nu ştiu cum de te-ai abţinut. Să nu-mi spui că nu ţi-ai luat camera!

- No problem, numai că filmez „cu camera ascunsă”. Veţi avea surprize din excursia asta. Mie îmi place ideea, chiar dacă nu ştiu ce ţi-a venit cu catedrala. Dar fie...

- Votăm, sau e unica alternativă? întrebă Alexandra, şi ea luată prin surprindere de propunere. Crezuse că Doru îi spune ei toate gândurile lui..., fără alte iniţiative de moment...

- Ce să mai votăm? Dacă nu va fi zi de plajă... Cum ajungem în Constanţa? Cu trenul? întrebă Matei.

- Da, de dimineaţă. Eu nu zic să stăm şi la slujbă, dar măcar să... vedem moaştele şi catedrala. Credeţi că e chiar atât de deplasat? insistă Doru. 

- Nu, deloc. Doar am mai trecut şi altă dată pragul bisericii, spuse Sorina. Silvia, cred că tu te bucuri în mod deosebit, doar tatăl tău e doctor! Te vei putea ruga pentru ajutorul lui la spital!

- Da, deşi nu ştiu cât de mult l-ar încânta asta pe tata, zise Silvia.

- Mie nu mi se cere părerea? se bosumflă Dana. Eu zic să... mergem, făcu ea, după o pauză. Dar să nu stăm prea mult în muzee. Mai bine să studiem cofetăriile...

- Sigur, vom avea timp de toate, râse Marcel.

   


Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.


     

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article