Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Blog Mirela Șova

Iubirea de arginti. Iubire. Inima. Invidia

  Raspunsuri
Literatura & Religie

Iubirea de arginţi

 


Înseamnă iubirea de bani şi de orice avuţie, dorinţa de îmbogăţire, visarea la îmbogăţire, teama de bătrâneţe, de sărăcia venită pe neaşteptate, de boală. Mai înseamnă şi zgârcenie, iubire de câştig, necredinţă în Dumnezeu, lipsă de nădejde în ajutorul Lui neîncetat, iubire bolnăvicioasă faţă de diverse obiecte, cufundarea în griji lumeşti, plăcerea de a primi daruri, împietrirea faţă de fraţii săraci şi de toţi cei aflaţi în lipsuri, furtul făcut din dorinţa de a se îmbogăţi.
(Sfântul Ignatie Briancianinov)


Nu orice om bogat e şi iubitor de arginţi, ci numai cel care îşi lipeşte inima de bogăţie. Pot fi şi săraci iubitori de arginţi, care invidiază pe aproapele care are mai mult decât ei.

Iubitorul de arginţi, cu cât adună mai multă avere, cu atât ar aduna şi mai multă. De aceea, el e mereu îngrijorat, nefericit. După ce că se chinuieşte în griji toată viaţă (îi e frică de hoţi etc.), la moarte suferă, ştiind că averea lui rămâne altcuiva. Dar şi după moarte e în chinuri...

Din iubirea de arginţi se nasc: furtul, minciuna, mărirea impozitelor, luarea de mită, micşorarea salariilor slujbaşilor. Cel mai rău pentru societate este atunci când judecătorii suferă de această patimă sau când episcopul suferă de ea.

Iubitorul de arginţi se pocăieşte foarte greu, mai ales că trebuie să înapoieze ceea ce a furat şi să împartă ce a agonisit rău. Totuşi, nu e imposibil acest lucru, dovadă fiind Zaheu vameşul, care s-a mântuit. (Matei XVI, 26) (Sfântul Tihon din Zadonsk)



Iubire



A nu judeca pe altul înseamnă a-l iubi. (Avva Isaia Pustnicul)

Dacă s-a şters din tine ranchiuna, te-ai apropiat de iubire. Iubirea de Dumnezeu e cel mai mare dar al Sfântului Duh; omul nu poate decât să se pregătească pentru primirea lui. Şi se pregăteşte iubind pe aproapele.
Iubirea înseamnă să cinsteşti pe ceilalţi mai mult decât pe tine. Mai înseamnă să ai dragoste egală faţă de prieteni şi de duşmani. Iubirea e o putere născută din rugăciune, care biruie păcatul. Iubirea este pacea lui Hristos din inimă. (Sfântul Ignatie Briancianinov)



Inima



Trebuie să ne ferim din răsputeri, prin rugăciune, să nu lăsăm gândurile rele să intre în inima noastră. (Sfântul Tihon din Zadonsk)

Omul are şi inimă, şi raţiune. Putem compara raţiunea cu un computer, iar inima cu cel care conduce acest computer. Dacă inima e îmbolnăvită, omul trăieşte în păcat.
(Mitropolit Hierotheos Vlachos)



Invidia



Înseamnă întristarea la sporul aproapelui. Rădăcina ei este trufia, pentru că cel trufaş se crede mai înalt decât toţi şi nu poate răbda pe cineva egal cu sine sau chiar mai sporit. Cel smerit nu poate invidia, căci el consideră pe toţi mai vrednici decât pe sine.

Invidia dispare doar când cel invidiat ajunge la necaz.

Acest păcat este specific diavolului, care a pizmuit întotdeauna pe oameni.

Invidiosului nu îi e drag nici cel de la care primeşte binefaceri.

Invidiosul se chinuieşte şi în lumea aceasta, şi după moarte.

Pentru a scăpa de invidie, trebuie înlăturată trufia; aproapele trebuie iubit, nu invidiat. Să nu mai credem că fericirea se obţine numai prin bunuri trecătoare, pentru care îi invidiem pe cei ce le au. Să ne dăm seama că există şi bunuri cereşti, mai bune decât cele pământeşti, şi aşa nu vom avea de ce să invidiem pe nimeni. (Sfântul Tihon din Zadonsk)


Invidia este în principal tristeţea pentru fericirea aproapelui şi bucuria pentru nefericirea lui. Invidiosul nu are timp să observe fericirea proprie, nici nu mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ce îi dăruieşte zilnic, ci se gândeşte numai la binele aproapelui, cu ciudă.

De multe ori, invidiosul laudă pe cel invidiat, ca să-i ascundă sentimentele sale urâte. Deci el poate fi şi viclean. Cel invidios poate pizmui nu numai bunurile materiale ale aproapelui, ci şi calităţile lui trupeşti sau sufleteşti. Din invidie, omul poate ajunge să critice pe celălalt.

Invidia duce la alungarea harului din cel pizmuitor; la orbirea sufletească (nu-şi mai dă seama de diferenţa dintre bine şi rău); la necredinţă; la lipsa dragostei; la autodistrugere. Invidia se întoarce asupra celui invidios ca un bumerang, îl macină pe interior, îl roade precum rugina pe fier.

Invidia se corectează foarte greu. Fraţii lui Iosif au fost stăpâniţi de invidie şi erau gata să-şi omoare fratele pentru aceasta! Şi Hristos a fost invidiat de iudeii necredincioşi, pentru că făcea minuni şi ajuta pe cei aflaţi în boli şi necazuri. De aceea L-au şi răstignit.

Ca să ne vindecăm de invidie, să încercăm să arătăm o dragoste deosebită pentru persoanele faţă de care simţim ciudă. Să ne rugăm să scăpăm de lanţul invidiei şi să ne rugăm de asemenea pentru binele celor pe care îi invidiem. Să ne gândim că cele pe care le are cel invidiat de noi sunt daruri ale lui Dumnezeu. Bineînţeles, e necesar ca să ne spovedim invidia la duhovnic.

Dacă suntem noi cei invidiaţi de alţii, să răbdăm această încercare şi chiar să ne bucurăm de ea, ca să primim de la Dumnezeu mângâiere şi smerenie. Să ne ferim de locuirea împreună şi chiar de întâlnirea cu cel care ne invidiază, ca şi de prietenia cu el. Prietenul invidios nu e prieten adevărat. Să ne rugăm pentru un asemenea om.

De obicei, sunt invidiaţi oamenii nevinovaţi.

(Mitropolit Hierotheos Vlachos)


 

 
Prof. Religie Mirela Șova

Retour à l'accueil

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article