Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog

Blog Mirela Șova

Roman - Prietenul lui Matei - Capitolul IV

pt romanCapitolul   IV


 


  
Tiptil, nevăzută şi neştiută, sosise luna iulie. Viaţa curgea în Bucureşti ca o aşteptare în staţia de metrou. Matei nu mai primise mesaje ciudate pe Internet, iar Silvia nu mai spera prea mult ca să fie prietena lui. Primul lor an de liceu se sfârşise cu bine. Poate chiar cu foarte bine. Eseul lui Matei, de la Religie, fusese interesant, dar puţin cam încâlcit. Oricum, luase zece.

Alexandra era acum prietena lui Doru. Matei se obişnuise cu noua configuraţie a grupului lor. La început, fusese supărat şi se manifestase culegând şi spunând la „clubul cu poante" o mulţime de bancuri cu blonde. Alexandra nu gustase gluma.

Doru era un tip glumeţ, bine construit, chiar grăsuţ, şaten şi pistruiat. Ochii lui mari, verzi, îi înfrumuseţau chipul. Lângă el, frumoasa Alexandra era zglobie, fericită. Se plimbau adesea prin parcuri, găsind mereu ceva de râs... Cu Matei, Alexandra fusese mai retrasă, mai feminină. Dar aceasta ţinea de trecut.

„Clubul cu poante" se reunea şi în vacanţă, numai dacă toţi membrii lui marcanţi erau în localitate. Aşa stabiliseră ei. Dacă unul singur lipsea, nu se mai strângeau nici ceilalţi. Îşi adunau bancurile pentru viitoarele întâlniri.

- Ar fi bine dacă am merge cu toţii la mare, o săptămână, propuse la un moment dat Marcel. Acesta era cel mai bun prieten al lui Matei, la acel moment. Un tip isteţ şi pasionat de calculatoare, pentru partea de hard.

- Poate. Unde? Când? Cât costă? întrebă Matei.

- Nu am o ofertă clară. Dar putem merge la o Agenţie de turism şi ei ne găsesc exact ce vrem. Ce ziceţi? Timp de gândire până săptămâna viitoare, completă Marcel.

Cu toţii erau toropiţi de căldură. Îşi imaginară marea. Valuri înalte care muşcă din ţărm, plătind pentru asta cu cochilii de scoici. Fetele vedeau colierele de cochilii şi nisipul cald, ca o blană de pisică, mângâiată de mâini bronzate... Şi, neapărat, pălăriile de soare, cât mai cochete... Ce bine ar fi!

- Pe cel cu gondolele îl ştiţi? zise Diana, o blondă care se confunda aproape, la chip, cu o păpuşă Barbie. Mi l-am amintit, dacă tot vorbeaţi de mare...

- Eu îl ştiu, dar spune-l pentru ceilalţi, că are haz! zâmbi Victor. El o admira, în secret, pe Diana.

- Vi-l spun, în variantă adaptată. Un ins care se credea foarte credincios, a vrut să treacă înot un lac foarte întins. „Mă va ajuta Dumnezeu!" îşi zisese el. A înotat o bună bucată de vreme. Pe la jumătatea lacului, a obosit. „Doamne, ajută-mă, dă-mi putere!" s-a rugat el. O gondolă a trecut pe lângă el, iar vâslaşul l-a întrebat: „Nu vreţi să vă urcaţi, domnule? Vă duc la mal." „Nu, mulţumesc.", răspunse insul, plin de ifose. Cu greu, el mai înotă câţiva metri. Iar se opri. „Doamne, ajută-mă!" O a doua gondolă apăru. Fu şi ea refuzată de înotător. La fel se întâmplă cu a treia gondolă. Ajuns la capătul puterilor, insul mai zise un „Doamne ajută" şi ... se înecă. Era aproape de ţărm. Ajuns pe lumea cealaltă, cu sufletul, el se trezi aruncat în iad. Nedumerit, întrebă pe Dumnezeu, la judecată, de ce nu l-a ajutat. „Păi, nu ţi-am trimis trei gondole?" îi răspunse Acesta.

- E cu tâlc, râse Matei. Trebuie să fim, deci, mai atenţi la semnele pe care ni le trimite Cel de Sus. Nu întotdeauna sunt cele pe care le aşteptăm noi.

- Aşa este, răspunse Sorina, o bună prietenă a Silviei. Eu voiam totuşi să vă rog ceva: de ce să nu o primim şi pe Silvia în „clubul" nostru? Doar nu suntem rasişti, nu? Poate se va încuraja şi ea, şi ne va aduce bancuri, poante noi. Când se dezgheaţă, şi ea are haz, dar şi farmec.

- Să votăm! conchise Victor. Şi apoi să mergem la ştrand sau în piscina Dianei, că nu mai pot de căldură.

Au fost patru voturi pentru (Sorina, Marcel, Diana, Matei) şi trei împotrivă (Alexandra, Victor şi Doru). Matei stătuse puţin în cumpănă: nu-i va face rău Silviei, să-l vadă aşa des? Nu va tensiona atmosfera? Dar poate că Silvia nu mai era îndrăgostită de el... Deci votase „Da".

- Să o sunăm, să-i spunem! se bucură Sorina. Se va simţi onorată! Sun-o, Matei!

- De ce eu? Bine, fie... Alo, Silvia? Matei sunt. Te deranjez? O.K. Păi, ne-am gândit că poţi veni şi tu în clubul nostru. A fost o prostie să nu te primim până acum. Da. Vinerea viitoare, la patru, la Doru. Te aştept...ăm. Să aduci şi vreo două bancuri. Nu, nu e nevoie de prăjituri. Ba, zice Victor că poţi să aduci... Bine, pa!

Apoi clubul se sparse în bucăţi de nisip visat. Se duseră la scăldat, liberi de gânduri şi de griji. Matei era un bun înotător, participa şi la concursuri locale. Era una din pasiunile lui.


...Peste o săptămână, la mijlocul lui iulie, veni şi Silvia la club. Adusese eclere umplute cu ciocolată, specialitatea ei. Când le făcuse, îşi dăduse toată silinţa, pentru că nu ştia din care va muşca Matei. Spera să-i placă! Găsise un singur banc pe care să-l spună la club. „Poate că nu vor râde de mine, ci de istorioară. De fapt, probabil că era mai bine să nu fi intrat în cercul lor...", se gândi ea, înciudată că nu putuse refuza.

Matei pregătise un suc de fructe exotice, stoarse de el însuşi; cu gheaţă, în pahare subţiri şi înalte, cu pai. Venise cu o oră înainte la Doru.

- De obicei nu erai aşa de atent, îl tachină acesta. Ai vreun motiv anume azi?

- Ce-ţi veni!? Nu vezi ce căldură e? Cum vrei să rezistăm? Dă drumul la aerul condiţionat şi smulge-ţi termopanul ăla, că mă sufoc! Cred că o să ieşim pe undeva, după ce bem sucul!

Toţi aşteptau debutul Silviei, tolăniţi pe canapele largi, bând sucul lui Matei. Aceasta le întinse eclerele topite de căldură.

- Nu ştiu cine poate mânca pe arşiţa asta! remarcă Alexandra. Ai fost prost inspirată!

- Nu-i aşa, obiectă Marcel. Le ţinem puţin la frigider şi apoi vor fi perfecte. Ce ne-ai mai adus, Silvia?

- Iată bancul meu: În deşert, o armată de furnici la exerciţii militare. Căpitanul - matcă şi 50 de furnici - soldaţi, aliniaţi la raport. „Precizaţi-vă poziţia!" comandă matca. Prima furnică din şir spuse: „În faţă, deşert; în spate, furnică; în stânga, deşert; în dreapta, deşert." A doua furnică spuse: „În faţă, furnică; în spate, furnică; în stânga, deşert; în dreapta, deşert." Şi tot aşa, până la a cincizecea, care spuse: „În faţă, furnică; în spate, deşert; în stânga, deşert; în dreapta, deşert." Atunci, comandantul zise: „Stânga împrejur! Precizaţi-vă poziţiile!" Prima furnică din şir indică...

- Ha! Ha! Ha! râse Matei. E un banc sec! De mult n-am mai auzit unul atât de bun! Super! Eşti de-a noastră! Ce ziceţi, clubiştilor?

- O.K., e super ... bancul, confirmă Doru. Acum să trecem la punctul doi al întâlnirii: ce-aţi hotărât cu excursia la mare? Aveţi bani? Vă dau voie părinţii?

Silvia se pleoşti. Ei nu îi zisese nimeni de excursie. Nici măcar Sorina, prietena şi vecina ei. Uitase. Ea ce va putea răspunde? Ar fi vrut să fie o afirmaţie. Sorina îşi dădu seama instantaneu de încurcătura Silviei.

- Oh, Silvia, iartă-mă, ţie nu ţi-am spus. Vrem să... ai înţeles, nu? Sună-i acum pe ai tăi, să vezi ce-ţi zic. Crezi că se poate? Răspunsul meu e „Da", zise ea către ceilalţi.

- Şi al meu! spuse Alexandra.

- Şi al meu! ziseră, pe rând, ceilalţi clubişti. Dar trebuie să discutăm detaliile.


Silvia îşi sună mama. „Se poate? Mami, merge şi Sorina... Nu, nu merge nici un părinte sau profesor. Suntem patru fete şi patru băieţi. Nu, nu avem de gând să facem prostii. Vom sta în camere separate, fetele de băieţi. Nu vom pierde nopţile. Nu ştim exact când şi cât. Vreo săptămână. Te rog, mami, am nevoie de răspuns acum!... Cum? Cu Dana? Doar aşa? Bine, am înţeles!..."

- Nu mă lasă, decât dacă o iau şi pe sora mea, Dana. Are zece ani. E foarte... vigilentă. Vrea să ajungă poliţist. E ca o umbră a mea. În rest, e înţelegătoare, nu cred că ne-ar face probleme. Ce ziceţi? îi întrebă Silvia.

- Mda, mormăi Doru, ştiam eu că se lasă cu încurcături... Voi, fetele...

- Cred că nu e o problemă, salvă situaţia Marcel. Dar tu îţi vei supraveghea sora. Nu va fi atribuţiunea noastră. Sper să ştie măcar bancuri cu poliţişti. Aşa s-ar revanşa.

- Deci, am stabilit. Luni dimineaţă merg eu la agenţie, cu Alexandra, să stabilim condiţiile. Apoi vă comunicăm prin mobil, adăugă Doru, resemnat.

Matei privea distrat pe geam. Căldura mai trecuse. Se anunţa o furtună de vară, puternică şi, probabil, scurtă. 

- Cred că lăsăm întâlnirea de azi, pe altă dată, spuse el celorlalţi. Vine furtuna. Mai bine să ne prindă pe-acasă. La ultima furtună de vară am văzut căzând copaci. Nu sunt prăpăstios, dar nu-mi place să merg prin ploaie. Eu mă retrag.

Clubul se sparse în bucăţi de ecler uitat... în frigider.

   


Pentru pagina de linkuri spre celelalte capitole de roman, click aici.


     

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Retour à l'accueil

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article