Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Al vostru, Parcul!

 Al vostru, Parcul!

 



    „Privind la măreţia lumii, contemplând măreţia naturii şi admirând minunile puterilor şi legilor la care se supun toate, suntem îndrumaţi să ajungem prin credinţă (Evrei 11, 3) la Dumnezeu, la Tatăl lumii şi Creatorul tuturor, şi plini de smerenie să ne plecăm genunchii în faţa Lui, grăindu-I ca şi cântăreţul de Psalmi:
     Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut (Psalm 103, 24)!" (Pr. Ilarion V. Felea)     

    
Mă cheamă Parc şi vă mărturisesc...
    
Un vânt plăcut-răcoros mă răscoleşte azi, în plină vară. Mă bucur, astfel voi vedea părul copiilor zburdând, bunicile răsuflând uşurate că nu mai e aşa de cald. Sunt vizitat zilnic, am „rank" bun. În primul rând, sunt populat de câini maidanezi. Ar putea să li se zică, alor mei, parc-nici. Ei îmi ţin de urât noapte şi zi. Uneori mă enervează cu lătratul lor interminabil, dar giumbuşlucurile lor prin iarbă îmi plac.
    
Sunt îngrijit, nu mă plâng, mai ales din patru în patru ani (!...), am flori şi arbuşti rari, gazon, copaci, bănci, leagăne. Mă bucur când oamenii osteniţi ai oraşului se aşează pe băncile mele, grele mai mult de oftatul lor... Şi ei privesc în zare, amintindu-şi deodată cât de frumos este ceea ce a creat Dumnezeu (iar omul a îngrijit!).
    
Vântul bate prin sita dorurilor sufletelor lor. La alungă grijile, îi lasă cu mireasma de tei şi iarbă tunsă, cu pata de albastru-cer; el duce mai departe ce a preluat, până la marginile uitării. Oare mireasma de tei-fân le-a făcut dor de coasă? Dacă au stat cândva la munte, da. Cel mai mult, însă, li s-a făcut dor, stând aici puţin, în liniştea mea, de a trăi adevărat, de a gusta o viaţă dăruită de Cineva, de a se scutura de praful nimicniciei. Îi văd cum pleacă, ridicând o sacoşă uzată, încărcată până la refuz cu ce au cumpărat de la piaţă. Sunt mai limpezi, dar pe măsură ce se îndepărtează de mine, cei mai mulţi iar se mohorăsc. Se topesc în zare, făcându-se parcă la fel de cenuşii ca blocurile spre care merg, cu umerii plecaţi.
    
Pe băncile mele, se ţes întregi poveşti de gânduri ale atâtor oameni obosiţi..., printre lătrături, hârjoană de copii, claxon de bicicletă, scrâşnet de rolă nu prea scumpă. Sunt aici. Sper că nu voi fi transformat nici în cartier de vile, nici în cimitir de maşini, nici în adăpost de câini vagabonzi, nici în loc pustiu cu bănci goale...

Vă aştept, cu plecăciune, al vostru, oameni buni, prin administrare, al lui Dumnezeu, prin creare, rămăşiţă a unei foste păduri, Parcul!

P.S.: Primăria: "Mai avem un parc....cum îl facem Mall?" (din ştirile zilelor noastre)

 


    

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article