Overblog
Editer l'article Suivre ce blog Administration + Créer mon blog
Blog Mirela Șova

Ingerul pazitor si trecerea de pietoni

Îngerul păzitor și trecerea de pietoni






Un băiat se întorcea acasă liniştit. Fusese la slujba Sfintei Liturghii, într-o duminică. Pe drum a început să-l roadă următoarea întrebare: „Îngerul meu păzitor ştie că am fost azi la biserică? Mă însoţeşte în drumul spre casă?"


Trecând prin faţa magazinelor, printre oameni, întrebarea i-a ieşit din minte. Băiatul mai avea de traversat o intersecţie şi ajungea la blocul în care locuia. El se opri la semafor. Se asigură mecanic dacă e verde, se uită într-o direcţie a străzii, să vadă, nu cumva vine vreo maşină grăbită? Apoi vru să traverseze.

  
Atunci auzi un glas tainic în inima lui care îi spuse: „Mai stai două secunde!" Fără să-şi dea prea bine seama ce face, băiatul numără în gând „unu, doi" şi abia după aceea puse piciorul pe trecerea de pietoni, să traverseze. La câţiva centimetri de piciorul lui trecu în viteză o maşină venită din direcţia opusă celei în care se uitase el, apărută ca din senin, care trecuse pe verdele de la pietoni.


Tremurând, băiatul înţelese că îngerul lui păzitor veghează foarte bine asupra lui şi că nu este cazul să îşi mai pună întrebări deşarte.


Pe fiecare creştin îl veghează îngerul său păzitor, cu atât mai mult cu cât participă şi la slujbele Bisericii.

 


 

Autor:
Prof. Religie Mirela Șova

Partager cet article

Repost0
Pour être informé des derniers articles, inscrivez vous :

Commenter cet article