Dincolo de toamna
Dincolo de toamnă
Te văd prin felii de toamnă,
În lumină portocalie,
Încât și cel mai mohorât nor
Începe să zâmbească.
Plopul meu desfrunzit,
Care se încleștase în melancolie,
A reînvățat să surâdă,
Simțindu-mi iubirea.
Ultima brândușă neînfricată
M-a salutat
Înainte de a se acoperi cu zăpadă,
Iar ploaia de frunze
Mi-a chicotit
Din tărâmul poveștilor aurii.
Printre frunze, printre ramuri de plop,
Te văd.
Dincolo de frig și de șuier,
Te simt,
Te aud.
(Mirela Șova)