Povestea florilor minunate ale Maicii Domnului / Povestiri pentru Clasa Pregatitoare

24 Mars 2014, 18:12pm

Publié par Mirela

Povestea florilor minunate ale Maicii Domnului / Povestiri pentru Clasa Pregatitoare

Povestea florilor minunate ale Maicii Domnului / Povestiri pentru Clasa Pregătitoare

Într-un sat, cândva, trăia un preot, care îngrijea de bisericuța lui. Era mică, de lemn, dar prea încăpătoare, pentru cei trei enoriași care veneau duminica la biserică. Trist, preotul s-a rugat mult lui Dumnezeu și Maicii Sale, să vină mai multă lume la biserică.

Când colo, după multe rugăciuni, au început să vină doi oameni din sat, în loc de trei. Pasămite unul răcise între timp. Foarte întristat, părintele a întețit rugăciunea. Într-o seară, cum se ruga așa, în genunchi, în fața icoanei, a adormit și a visat-o pe Maica Domnului strălucind, ca o regină între îngeri.

- Părinte, nu te mai întrista așa. Rugăciunea ta a fost ascultată. Când te vei trezi, lângă tine va fi un săculeț cu semințe de flori. Să ai doar grija de a le planta lângă biserică, în rest, totul se va rezolva, i-a zis dânsa cu blândețe.

Trezindu-se îndată, preotul a găsit lângă el săculețul cu semințe, așa cum i se spusese. A doua zi le-a plantat fără întârziere, în jurul bisericii, îngrijindu-le în fiecare zi. Până la sfârșitul săptămânii, au ieșit plăntuțele, s-au înălțat și au îmbobocit. În scurtă vreme, biserica a fost înconjurată de flori minunate, parfumate, cum pe pământ nu se mai văzuseră.

- A primit părintele flori din Rai, au șușotit oamenii din sat.

De atunci, ei au început să dea târcoale bisericii, de dragul florilor. Numai că au văzut un boboc între flori, care nu înflorise și nici nu părea să o facă prea curând. Curiozitatea sătenilor creștea în fiecare zi. Pândeau, își trimiteau veștile: a înflorit bobocelul? Dar la biserică, la slujbă, nu veneau defel. Într-o zi, n-au mai răbdat și l-au întrebat pe părinte:

- Sărutmâna, dar de ce nu înflorește bobocelul? Să fie ceva legat de sat? Vreun semn, poate?

- Eeeei, nu știu nici eu asta, zâmbi părintele, dar puteți încerca ceva... Ia să spuneți rugăciuni seara la culcare, ziua pe când lucrați și să vă închinați frumos când vă așezați la masă... Poate asta să fie cauza!

Vestea a circulat în sat: fiecare familie să se roage. Altfel, nu e bine.

Peste o vreme, sătenii au observat că bobocelul s-a deschis puțin. Nu foarte mult, dar tot era ceva.

- Părinte, poate mai trebuie să facem și altceva! s-au îngrijit oamenii. Sfătuiți-ne, părinte!

- Noi suntem acum în Postul Paștelui. Ați ținut vreo zi de post, dragii mei? le răspunse acesta, cu simplitate.

- Post... (ce-o fi și postul ăsta)... E ca un regim? Explicați-ne, părinte.

- În afară de abținerea de la mâncăruri ce provin de la animale, e abținerea de la rău, dragii mei. Ăsta e postul plăcut lui Dumnezeu.

S-a dat iarăși de știre în sat: să se postească în fiecare familie. Și copiii? Și bolnavii? Ei nu, dar tot omul în putere, să o facă, cu gândul la Dumnezeu.

Peste alte zile, bobocelul s-a mai deschis puțin. Oamenii îl sorbeau din ochi. Trebuie să fie o floare minunată, se încurajau ei. Dar și pe celelalte flori le admirau. Veneau în jurul bisericii ca pentru a se întări, numai privindu-le și mirosindu-le.

- Părinte, ajutați-ne, ce să facem în afară de rugăciune și post?

- Iubiților, gândiți-vă la milostenie. Ajutați pe cel aflat la nevoie, oricine ar fi el.

Ca la un semn, oamenii au cercetat în sat. Cine e sărac, cine e neajutorat. Și i-au ajutat pe toți, după putere. Acum bobocelul era aproape de tot înflorit. Ce-l mai reținea să se arate în toată splendoarea?

- Părinte..., acum ce mai este?

- Fraților, nu ar trebui să vă spun eu asta. Gândiți-vă și singuri, le zise acesta.

- Să mergem la biserică, la slujbă, zise un sătean.

- Să mergem! hotărâră ceilalți.

În loc să meargă la câmp sau să lucreze orice altceva, sătenii au venit la închinare, ba chiar au observat că sunt câteva lucruri de reparat și îmbunătățit și acolo. A fost nevoie să lărgească pridvorul, că veniseră prea mulți și nu încăpeau...

Dar floarea nu se desfăcea și pace.

- Acum ce să fie, părinte?

- Nici eu nu mai știu acum, zise părintele cu seriozitate. Cercetați prin sat, o fi cineva supărat?

Întrebând peste tot, sătenii au aflat doi vecini care se certau mereu. Problema nu era complicată, dar nu se rezolvase de ani buni. Unul dintre ei avea o vacă, celălalt o oaie. Între gospodăriile lor era un gard mititel, care putea fi sărit. În fiecare zi, vaca sărea și păștea din ograda vecinului, la fel și oaia. Urma ca vecinii să se certe: de ce vaca ta paște de la mine? Dar de ce oaia ta paște de la mine? Și de aici, vorbe urâte și dușmănie.

(Găsiți voi soluțiile pentru împăcarea venicilor, copii.)

Iată soluția împăcării: nu au înălțat gardul, nu au făcut schimb de animale, ci au cedat la rugămințile sătenilor și ale celor doi copii ai lor, care erau prieteni. Au făcut un grăjduț comun pentru oaie și văcuță, s-au împăcat și nu s-au mai certat niciodată.

Abia atunci floarea de la biserică și-a arătat frumusețea. Era mai mândră și strălucitoare decât celelalte, iar deasupra îi apăruse și un mic curcubeu. Îndată, oamenii au botezat-o: floarea prieteniei.

Oare au mai îndrăznit sătenii să revină la vechile lor obiceiuri?

În tot cazul, preotul a mulțumit Maicii Domnului: îi împlinise dorința și mult, mult mai mult.

de Mirela Șova